Executivul ia în calcul reintroducerea pensiilor speciale pentru aviatori, diplomați, grefieri

Executivul ia în calcul reintroducerea pensiilor speciale pentru aviatori, diplomați, grefieri
Publicat: 19/08/2014, 16:58

„Luăm în calcul renunțarea la plata îndemnizațiilor și revenirea la pensiile speciale pentru aviatori, diplomați, personalul auxiliar din magistratură și personalul auxiliar din Parlament”, au spus sursele din cadrul Guvernului.

Acestea au precizat că pentru reintroducerea pensiilor speciale sunt avute în vedere două posibilități, și anume promovarea măsurii de către Guvern printr-un proiect de lege sau asumarea unor inițiative legislative existente deja în Parlament pe această temă.

„Va fi luată o decizie după începerea sesiunii parlamentare, iar dacă reintroducerea pensiilor speciale se va produce, cheltuielile bugetare vor viza bugetul de stat pentru 2015”, au mai spus sursele.

Contactat de MEDIAFAX, premierul Victor Ponta nu a răspuns până la ora transmiterii acestei știri.

La începutul lunii iulie, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul a propus grefierilor și personalului navigant acordarea unei indemnizații speciale, care să acopere tăierile din anii anteriori, dar aceștia au refuzat, solicitând în schimb revenirea la vechea lege a pensiilor, operațiune considerată aproape imposibilă.

„Dânșii nu vor, pentru că spun că vor să revină la Legea pensiilor, cea dinainte de Emil Boc, ceea ce este foarte greu în condițiile actuale, aproape imposibil, ca să fiu foarte direct. Deci, dacă ne înțelegem și le dăm banii așa cum vrem noi, e în regulă, dar dacă ei țin foarte mult la o chestie până la urmă și de orgoliu, zic eu, probabil că va mai dura”, a spus Ponta la acel moment.

El amintea că o astfel de indemnizație a fost deja introdusă pentru diplomați și militari.

O săptămână mai târziu, la sediul Ministerului Muncii, Ponta relua această idee explicând că personalul din aviație și grefierii ar putea primi o indemnizație de recunoaștere a muncii lor, deoarece revenirea la pensii speciale nu este agreată de către Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană și, în plus, ar putea însemna „deschiderea unei cutii a Pandorei”, deoarece sunt foarte multe persoane care doresc pensii speciale, și, în al doilea rând, sunt astfel permise și anumite abuzuri, cu salarii foarte mari acordate în ultima perioadă de activitate pentru o pensie mai mare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
Filmul care face furori pe Netflix. Povestea e inspirată din realitate
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×